Ziua 4 de Peninsula

Bună dimineața ! E trecut de 9 seara și eu doar acum m-am trezit. A fost Peninsulaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Ultima seară de Peninsula a început pentru mine cu trupa Compact la Kiss Terrace, scena care uneori strângea mai mulți spectatori decat main stage-ul Tuborg. Că tot veni vorba de spectatori, la Compact erau foarte mulți adolescenți, oricum cred că îl așteptam pe Borgore că altfel nu îmi explic ce căutau acolo.

 

După Compact mi s-a făcut foame și am ales să mănânc la terasa de lângă Talent Stage, unde întâmplător sau nu, cânta Guess Who. Foarte multă lume, exagerat de multă lume la Guess Who. Mie una, nu-mi place turnura pe care o ia acest festival, anul trecut cu Puya, anul acesta cu Guess Who…ce mai urmează? N-am stat mult pe gânduri, mi-am terminat mâncărica și am fugit la Gentleman.

 

Deși nu sunt ascultătoare a genului, Gentleman mi-a intrat în grații, chiar dacă nu am stat la tot concertul. Recomand Gentleman. Am plecat mai repede de la Kiss Terrace pentru că la scena mare urma reprezentația celor de la Hammerfall, de altfel singura trupă la care am intrat în frontstage la poze. Nu știu cum să zic, dar pe mine a început să mă prindă power-metalul, astfel că show-ul n-a putut decât să mă bucure.

 

Înainte de Within Temptation am făcut eurobungee așa că am apucat să-l văd pe Borgore pe scena Kiss atârnată în 2 corzi la vreo 10 m înalțime. By the way, am poză și autograf de la Sharon den Adel, așa, să moară Coco de ciudă :)) . Glumesc Coco, pentru că sunt bună, am să-ți dau și ție să atingi ecusonul de presă pe care am autograful :)).

 

Within Temptation, aflându-se în turneu de promovare a ultimului lor material discografic, The Unforgiven, au avut în setlist un număr mare de melodii noi, printre care s-a mai strecurat și un “Ice queen” plus un “What have you done”. În timp ce Within Temptation erau pe scenă, undeva în stânga mea erau doi tipi, așa se mișcau de parcă erau la concert Dub fx sau Borgore, nu la o formație de metal simfonic. La conferința de presă au fost doar membrii fondatori ai trupei, Sharon den Adel și Robert Westerholt.

 

Am fost puțin la Dub fx dar mi-a fost frig, și nici de plăcut nu mi-a plăcut în mod deosebit.

Și cam așa s-au sfârșit sconcertele la Peninsula, însă nu și distracția, pentru că la Talent Stage era Huli Buli cu muzică numai bună de sărit pe frigul ce punea încet,încet stăpânire pe mine, așa că l-am luat pe prietenul meu Iegăr(Jager) și i-am dat țopăială până pe la 03 : 40 când au oprit ăștia muzica.  Am ratat Tiga, eram doar prea obosită/amețită, așa că am parcat într-un cort. Pozele de la Peninsula sper să ajungă cât mai curând dar nu promit nimic.

 

Și așa s-a încheiat inca o ediție de festival cu trupe bune, muzică faină și aer tânăr. Conform datelor furnizate de organizatori aproximativ 73 000 de peninsulari au zguduit festivalul,s-au împărțit  1 600 prezervative, în 4 zile s-au strâns aproximativ 100 000 pahare și sticle de plastic și s-au împărțit aproape 2 500 premii pentru a răsplăti atitudinea eco. Ne vedem la Peninsula 2012 !

 

 

Te-a umezit postul? Dă un share mic!

Comments 4

Leave a Reply

%d bloggers like this: