Ziua 3 de Peninsula

Ziua 3 de festival s-a desfățurat la modul dormit puțin, mâncat rapid chestii artificiale, stat în soare la Luna Amară și o frumoasă indispoziție cauzată de bere, sau mă rog, mâncare. Sâmbătă la ora 17 :00, am fost prezentă în fața scenei principale la concertul Luna Amară. Foarte cald. Foarte, foarte cald încât îți venea să bei doar bere…și așa am făcut și eu. Pe cei de la Luna Amară i-am văzut pentru a 3-a oară , nimic care să mă surprindă, poate doar steagul cu “Salvați Roșia Montană” pe care îl aveau afișat.

 

Pe la 18 : 00 am fost la un tweetmeet unde printre cunoscuți se număra doar Kriogen, între timp a trebuit să fug până la biroul de presă iar după chestia asta m-a luat așa o stare de indispoziție și oboseală că am sfârșit într-un cort, întinsă si aproape moarta. Am ratat Subscribe, am ratat jumătate din Nevergreen. Ca tabloul să fie complet, mi s-a descărcat și telefonul, astfel că mi-a fost cam imposibil să dau de cineva.

 

Din păcate la Iggy Pop n-am stat până la final, însă chiar și așa, m-am distrat și am avut, noi toți zic, parte de un show pe cinste. Poze o să apară mâine pe facebook, iar postul ăsta îl scriu de acasă, în dimineața asta am venit. Hai că am plecat la biserică, ne vedem diseară la Peninsula.

Te-a umezit postul? Dă un share mic!

Leave a Reply

%d bloggers like this: