Traseul meu preferat din tur

Între 4 și 8 iulie, la Sibiu, are loc Turul Ciclist al orașului aflat la a II-a ediție. Competiția este împărțită în 5 etape de diferite lungimi și dificultăți. Din cele 5 etape, preferata mea nu este o etapă, este prologul, adică proba de start a turului, o probă de contratimp individual, lungă de 2.4 km ce curpinde tot centrul istoric al Sibiului.

 

Prologul nu este proba mea preferată dintr-o întâmplare, fiind de contratimp individual mă duce cu gândul la clasa a VII când am participat la un concurs de biciclete în centrul Reghinului. Era o probă de contratimp individual. Atunci concuram pe semi-cursiera mea roz, o frumusețe de bicicletă, însă care mi-a purtat ghinion la acea dată…din neatenție am dat cu roata într-o groapă și m-am împrăștiat destul de urât pe asfalt.

 

Am ajuns în salvare cu genunchii zdrobiți, coatele julite și cu dureri în piept. Durerile din piept au dispărut în câteva zile, însă juliturile nu. De la acel concurs m-am pricopsit cu niste coate dezgustătoare și cu niște genunchi de care mi-e rușine, poartă niște cicatrici foarte urâte. Chiar și așa, faptul că e proba e de contratimp m-a convins cel mai mult s-o aleg ca favorită.

 

În al doilea rând, îmi place traseul Prologului pentru că se desfășoară în oraș, ocolește centrul vechi al orașului care în 2007 a fost Capitala Cultural Europeană.

 

Cu această postare particip la concursul organizat de Blogal Initiative și Ciclism Sibiu.

 

PS: sper să nu se supere Paul că am pus poză cu el și Villma

Te-a umezit postul? Dă un share mic!

Leave a Reply

%d bloggers like this: