Studentul călător care vede…

Prea puțini au știut că vineri a fost ziua mea de naștere, n-am dorit să se facă mare tam-tam așa că mi-am ascuns data pe facebook, în ciuda acestui fapt, se pare că n-am fost uitată chiar de tot. O colegă de facultate mi-a făcut cel mai original cadou, mi-a scris un post și pe această cale vreau să-i mulțumesc pentru efort . M-a bucurat gestul ei. În continuare o las pe ea să spună povestea.

 

Guest post by Oana


“Din şirul evenimentelor care fac deliciul temei “viaţa de student” nu putea să fie uitat într-un sertar nici biletul CFR pe care scrie citeţ “spre Cluj-Napoca” sau “dinspre Cluj-Napoca”. Ideea este că de când am început să călătoresc cu trenul la Cluj am învăţat şi să îmi cultiv un anume spirit critic de observaţie. Şi asta pentru că, o călătorie cu trenul te învaţă să vezi oamenii.

 

Din lista tuturor apariţiilor pe care le-am văzut în tot acest timp mi-am permis să fac poveşti, pentru că făcând o paranteză, munca unui jurnalist în devenire, în cazul meu, implică şi observaţia. Astfel am realizat că un simplu gest transmis în mod evident non-verbal poate da naştere unui lung şir de întrebări al căror răspunsuri fac subiectul unei poveşti.

 

Primul eveniment din punct de vedere cronologic şi nu din punct de vedere al impactului pe care l-a avut asupra mea a început într-o seară, în gara din Cluj, unde la casa de bilete, în faţa mea, un tânăr stătea rezemat de geamantanul lui ( care mi-a dat impresia că mă aflam prin anii ’80) ţinând strâns în mână trei trandafiri. Unul era alb…iar ceilalţi doi…roşii. În momentul în care am văzut acest detaliu chiar am zâmbit şi am remarcat aşa în sinea mea că încă mai sunt persoane care de dragul iubitei ar putea să ducă nişte trandafiri la sute de km distanţă. Ulterior, când m-am urcat în tren, am surpriza ca acel tânăr să stea pe scaunul de lângă mine…ducând trandafirii tocmai la Deva. Iar azi un alt tânăr în aceeaşi ipostază..doar că avea un trandafir galben în mână.

 

A doua întâmplare s-a petrecut în felul următor. Eram la magazinul din gară şi înainte să intru un copilaş m-a abordat foarte drăguţ : „Prietenă,când ieşi îmi dai şi mie restul?”..Nu am răspuns…când am ieşit m-a abordat din nou. I-am dat 80 de bani, iar în următorul moment el a scos din buzunar un pachet de şerveţele (batistuţe) zicând că vrea să îmi dea asta în schimbul banilor primiţi. Nu am ştiut ce să zic. Gestul lui m-a lăsat mască. Nu am putut decât să ii zic că poate el are mai mare nevoie de şerveţele şi că îmi pare rău că nu am avut să ii dau mai mult. Iar atunci, cu un suflet sincer mi-a răspuns că nu-i nimic, o să ii dau eu altădată când o să am. Şi acum când mă gândesc la acel copilaş mă trec fiori. Asta înseamnă pentru mine să fi un om adevărat.

 

Cred că dacă aş continua cu poveştile ar fi mult prea plictisitor iar postul s-ar transforma în unul foarte lung şi complicat. Nu ştiu dacă sunt cele mai spectaculoase poveşti din şirul de subiecte pe care le-am strâns şi care depăşeşte cifra 10, dar sunt poveştile care m-au marcat poate cel mai mult. E important ca cel sau cea care citeşte acest post să pătrundă în profunzimea evenimentelor pentru că altfel totul poate părea obişnuit. E important să citim, să reuşim să vedem mai presus de nişte oameni, nişte personalităţi.”

Te-a umezit postul? Dă un share mic!

Comments 1

  • Astia mai batrani uita, ca-s batrani, nu de alta. Dar…cu intarziere, un “La multi ani!” si sa fi fericita. Si multumesc pentru sambata.

Leave a Reply

%d bloggers like this: