Sonata Arctica la Artmania

Guest post by Mădălina Țigu

 

Cel care a zis “Necunoscute sunt căile Domnului!” cu siguranță n-a mințit și a știut ce zice. Și iată că exact cu o zi înainte de concertul Sonata Arctica primesc un telefon neprevazut de la Teo, care suna în felul următor: ” Serus! N-ai chef să vii la Artmania? Hai că-ți fac cadou de ziua ta (oricând ar fi) un bilet de ziua a 2-a!”.  Ce era să mai fac? A doua zi la aceași oră eram deja pe drum iar Sibiul mă aștepta , spre uimirea și fericirea mea…

 

Și dupa cum a spus  și Teo, organizarea proastă a creat confuzii în anumite momente, din păcate. Ajunși în Piața Mare, am reușit să stăm  aproximativ în al doilea rând ,așteptând să inceapa concertul Sonata Arctica (după o reprezentație din partea celor de la Republica care ne-a cam plasat un semn al întrebării deasupra capului, la fel ca în desenele animate). Un cuplu din Petroșani deja se stabilise în fața noastră astfel încat i-au blocat câmpul vizual  Teodorei, care a reușit să vadă doar partea de sus a bannerului .

 

Astfel, aproximativ după ora 20:30 și-au făcut intrarea într-un mod destul de spectaculos/solemn, cu muzica de fundal, cei de la Sonata Arctica.Deși festivalul a avut parte, din nou, de un public plictisit (cum am observat pe de altă parte și în 2009 la Nightwish), cei mai entuziasmați i-au aclamat pe finlandezi din primele momente ale concertului.

 

Prestația lor per ansamblu se poate asocia cu vorbele Împăratului Cezar “Veni, vidi, vici” întrucât au venit , și-au făcut treaba adunând uralele, și-au plecat! Deci se poate spune că n-a existat acea “legătura specială band-public”. Totuși solistul ,Tony Kakko ,părea destul de entuziasmat,  venea mereu la marginea scenei, zâmbea publicului ,folosea stativul  microfonului pe post de chitară. Cel puțin din punctul  meu de vedere , se putea citi pe fața sa, pasiunea cu care interpretează, de parca doar el și muzica existau în acele clipe.  La fel se putea putea interpreta din gesturile sale, s-a așezat în genunchi de câteva ori cântând cu ochii închiși, sau se așeza pe monitoare la balade.

 

Spre finalul concertului au scos piesele de rezistență : ”Replica”, care a dus ușor publicul în delir și “Full Moon” imediat după.  Aceasta din urmă  a avut un intro deosebit deoarece la începutul piesei eram absolut covinsă că e ”Full moon” dar mai apoi a intervenit cu altă piesă pe care eu cel puțin n-am recunoscut-o. Până să revină la piesa inițiala, deja publicul îi striga titlul iar cei mai din față arătu spre lună, care printr-o coincidență era  tocmai plină în acea seară. Bis-ul de rigoare (adică cel programat), pe care îl fac majoritatea trupelor, a început fără a se lăsa prea mult așteptat.

 

Înainte de final, Tony a vorbit publicului spunând ceva care suna aproximativ în felul următor :” Vă mulțumim, ați fost un public grozav + *ceva laude tipice* …Eh la naiba, de ce vă spun eu toate astea că oricum nu ne credeți!”. Mi s-a părut foarte neașteptat întrucât se putea observa ironia la adresa multor trupe care se folosesc de clișeele gen “vă mulțumim , sunteți cei mai tari, abia așteptăm să revenim bla bla etc” doar pentru a intra în grațiile fanilor.

 

Ieșirea trupei a fost una frumoasa la fel ca și intrarea , toți strângându-se în față pentru o plecăciune . Elias Viljanen ,chitaristul, a aruncat doar o pană  în public din câte îmi amintesc , față de cel de la Lacuna care a aruncat un pumn intreg, iar bateristul vreo cateva bețe.  Și cu asta  s-a sfârșit prestația finlandezilor!

Te-a umezit postul? Dă un share mic!

Leave a Reply

%d bloggers like this: