SMS Cluj

Și nu, nu e vorba despre semeseuri și mesaje pe telefon, am fost la Social Media Summit Cluj. De data aceasta, în cămin domnește o atmosferă nasoală și mi-e cam greu să-mi pun gândurile în ordine dar cert este că azi-dimineață a făcut alegerea cea mai bună în schimbul dulcelui somn de dimineață. Totul a pornit de la invitația lui Mihai Negrea , eu, cum mai nou îmi bag nasul în mai toate chestiile, n-am putut să zic nu, așa că ziua de miercuri mi-am petrecut-o la Hotel City Plaza unde s-a ținut evenimentul.

 

A fost cel mai mare eveniment de Social Media din Transilvania, cu speakeri unul și unul și cu oameni grei ai online-ului printre care m-am simțit…pitică, la vârstă, înălțime și experiență. Dar a fost motivant. Am o poftă de a scrie articole acum, am o sete de a citi posturi de calitate, am atâtea chestii în mine doar că  deocadată sufăr de lipsă de timp.

 

Am urmărit niște prezentări frumoase ale unor oameni importanți ai blogosferei românești dar și prezentări ale unor companii ce au riscat să intre și pe segmentul ăsta, numit soșăl midia…ce midia? Midia Năvodari?

 

Am avut ocazia să gustăm în premieră, berea  ce va fi lansată săptămâna viitoare la Fabrica de Bere Ursus, Amber nefiltrată. Acest sortiment de bere va fi disponibil doar în Cluj-Napoca, țâcțâcțâc, voi ceilalți n-aveți Amber, țâcțâcțâc.

 

Mai multe detalii despre SMS găsiți AICI

 

 

Te-a umezit postul? Dă un share mic!

Leave a Reply

%d bloggers like this: