Scrisoare catre Mos Evomag

Dragă Moș Evomag,

 

Am auzit că Moș Crăciun s-ar putea să întârzie și am aflat că tu vei veni mai repede decât el. Am mai auzit că pentru promovarea cadourilor de Crăciun te-ai asociat cu spiridușii de la Blogal Initiative ceea ce nu poate decât să mă bucure pentru că despre spiriduși am auzit numai de bine.

 

Vreau să știi dragă Moșule că eu anul acesta am fost foarte cuminte și silitoare. După cum bine știi, am fost în ultimul an de liceu și am avut de tras tare atât pentru medie cât și pentru bac. Și ce măcel a fost la bac Moșule, ceva de speriat, camere de luat vederi, jandarmi, mai lipseau câinii antidrog și tabloul era complet. Știu persoane care au fost prinse că au copiat însă fii bun și dă-le și lor un cadou de consolare dacă primești vreo scrisoare de la ei…iar mie, pentru că l-am luat cu brio adu-mi un telefon inteligent care să facă în locul meu curățenie, mâncare, să spele rufe, știi tu de care. Dacă nu ai pe stoc un astfel de telefon, aș aprecia și dacă aș primi un laptop .

 

Poate te întrebi de ce am nevoie de un telefon, că doar am unul deja. Ei bine, cărămida cu carcasă din titan pe care o am acum s-ar cam duce la proprietarul de drept, adică domnul Tutankamon, pentru că după aproape 4 ani de folosire intensă a îmbătrânit. Bineînțeles, i-am pus proteză nouă(vechile taste s-au stricat), într-o vară, pe când mă plictiseam la servici i-am făcut un lifting, pentru o perioadă a arătat chiar bine… E depășit, iar acum că a îmbătrânit, are probleme cu inima săracul, nu stă încărcat mai mult de 12 ore, plus că am impresia că va face în curând alzheimer, dispar poze.

 

I-am pus și ochelari dar degeaba, camera video tot nu mai merge. Pe vremea când încă mai avea camera foto, am vrut să mă dau mare cu el, că filmează subacvatic însă nu i-a prea convenit așa că de atunci refuză să-și mai folosească difuzorul în redarea tonurilor de apel.

 

Ar mai fi lucuri de spus dar cum tu ești foarte ocupat cu toate postările de pe bloguri mai bine încerc să fac o încheiere. Sper să nu-mi rătăcești postarea asta prin feed-uri și să-mi trimiți ce ți-am cerut iar dacă nu merit un astfel de cadou, măcar să-mi dai și mie o bombonică de consolare.

 

 

Cu drag,

Teodora

 

Prin textul de mai sus mă înscriu la campania Cadouri de Craciun de la Evomag

Te-a umezit postul? Dă un share mic!

Leave a Reply

%d bloggers like this: