Peninsula 2012 – concluzii

Ideile de mai jos nu reprezintă poziția oficială a iconcert.ro, sunt doar impresiile unui om umblat mai mult sau mai puțin pe la festivaluri.

Peninsula 2012 – concluzii

– în ciuda celor susținute de organizatori, Peninsula 2012 – buget mai mic( 700 mii de euro), prețuri mai mici, lineup mai slab.

– la conferința de presă au împachetat frumos un răspuns la întrebarea mea cu privire  la implicarea festivalului Sziget în organizarea Peninsulei, până la urmă Sziget ar fi un fel de partener și nu organizator, cam asta a fost impresia mea  generată de răspunsul lor. Eu știu ce-am auzit la conferința de presă de la Sziget(iar ceilalți jurnaliști prezenți pot să confirme), partea maghiară nu se mai implică în organizarea festivalului de la Târgu Mureș din cauza unor neînțelegeri și a faptului că în România nu merg afacerile, nu se cumpără bilete.

– programul(ăla de-l țineai în mână) era efectiv PROST, cu P mare. Să nu faci tu un tabel cu toate concertele dintr-o zi? Să pui lumea să caute fiecare scenă pe o altă pagină? Jalnic! Anul trecut v-ați descurcat mai bine.

– poate e doar o coincidență nefericită, dar festivalul ăsta se maghiarizează rău, din 14 trupe ce au urcat anul acesta pe main stage, 6 au fost trupe din Ungaria și înafară de Subscribe care sunt foarte iubiți la noi, niciuna din trupe(alea maghiare ma refer) nu s-a sinchisit să vorbească în engleză, că tot ne batem cu pumnul în piept că suntem festival internațional. Aveți dreptate, vin ungurii din Harghita și e festival internațional că ăia nu știu boabă de română, bine că au cetățenie. Nu mă înțelegeți greșit, n-am nimic cu maghiarii, nu mă deranjează, nu nimic, dar ar fi ok dacă am satisface și dorințele publicului român din când în când, că dacă n-ar fi românii și festivalul ar da faliment. Că e el organizat de unguri, asta e altceva, dar românii sunt cei mai mulți care cheltuiesc bani la Peninsula. Plus că sunt niște zvonuri că într-un oarecare cort dj-ii maghiari în mijlocul setlistului lor au început să înjure românii și să îndemne lumea să-i scoată afară din cort. Nu știu ce să zic, nu bag mâna în foc că s-a întâmplat chiar așa, dar nu văd de unde atâta ură, că până la urmă noi plătim.

– dacă am zis că ne maghiarizăm nu înseamnă că vreau automat trupe românești la Peninsula, nu, nu vreau trupe românești, că nici noi nu suntem mai buni, vreau doar calitate și chiar dacă să zicem plătesc 200-300 lei pe bilet măcar să văd ceva calumea, nu știfturi la 100 lei. Toate festivalurile mari se bazează pe banii din bilete, și ce prețuri au ăia la bilete nu ca la noi.

– pe lângă că ne maghiarizăm ne și pițiponcim, Felsziget, înainte știut drept festivalul la care se adună toți roackerii jegoși și-a cam schimbat orientarea, o ardem mai mult electro, dnb, dubstep frate. N-a zis nimeni nimic, gusturile nu se discută, ce vreau sa subliniez e că ați cam uitat de roakerii jegoși cu care ați început festivalul. Să ai doar o trupa cu pretenții (vezi Children of Bodom) nu ajunge pentru un festival de talia Felszigetului, sau ma rog, vorbesc în amintirea anilor în care ați avut Hammerfall, Iggy Pop, Korn, Europe, Nine Inch Nails, Avantasia, Beatsteaks, The Rasmus, Within Temptation, Guano Apes. Doar să ne gândim la anul trecut, ce lineup tare ați avut, atât pe parte de rock cât și de bumpți bumpți.

Recenziile celor 4 zile le găsiți aici:

ziua 1 de festival

ziua 2 de festival

ziua 3 de festival

ziua 4 de festival

Am evitat să fac o comparație între Bestfest 2012 și Peninsula 2011, de aceea am așteptat să merg si la ediția din acest an a festivalului de pe malul Mureșului. Și bine am făcut. Trebuie s-o recunosc, deși la momentul desfășurării Bestfestului am considerat că au aliniat un lineup prost, s-a dovedit pe parcurs că se poate și mai rău, vezi Peninsula 2012. Zic că am fi avut un festival relativ bun daca luam lineup-ul Bestfestului și organizarea Peninsulei și le combinam.

foto: Teodora Neagu

 

PS: poza e chiar de la concertul minunatului Akos

Te-a umezit postul? Dă un share mic!

Comments 3

  • Sunt de acord cu tine intru totul,Peninsula a fost sub nivelul la care ne-a obisnuit:| si stai chill,ca nu doar ungurii ne-au injurat,eu una sambata cred ca am luat pe fiecare ungur in parte si l-am trimis in origini[efectul alcoolului],dar am ramas putin surprinsa ca de 7 ani n-am avut asemenea reactii rasiste ca anul asta! Se pare ca apar tot mai multi maghiari decat romani si se simte in aer:-< Noroc ca mai exista si alte optiuni de fest-uri in tara:d Ca lauda care si-au facut-o anu

    • Nu stiu ce sa zic, mereu au fost trupe maghiare la festival, stim cine il organizeaza dar parca anul asta am fost deranjati mai mult de ei din cauza lineup-ului slab.

  • […] ăsta de vedere a fost cel mai mișto an. Am fost la Dub FX, Rock the City,  B’estfest, Peninsula și realizarea de care sunt cea mai mândră pe anul ăsta, acreditare de presă la Sziget Festival […]

Leave a Reply

%d bloggers like this: