Marea mea problemă cu Villma

Pe la sfârșitul lunii martie mi-am luat un bolid din piața de vechituri a Clujului. O bicicletă de proveniență nemțească cu cel puțin 35 de ani la bord și număr de serie pe cadru. Imediat după ce am ieșit din Oser am vrut să-i dau un nume. Paul i-a spus Villma, cu V nu cu W. Și așa i-a rămas numele. Inițial era portocalie și plină de zgârieturi.

 

După ce am mituit șoferul de pe autocar cu o pâine, am tranportat-o pe Villma în 2 bucăti acasă la Reghin(dacă zic Breaza e irelevant). Tata  i-a vopsit frumos cadrul și furca iar unchiul aripile, apărătoarea și piciorul. La sfârșitul acestui proces, adică undeva prin aprilie, Villma era deja obișnuită cu pistele Clujului. Am zis pistele pentru că merg pe pistele de bicicliști și nu pe stradă, Villma fură privirile șoferilor și poate fac vreun accident.

 

Pe mine mă enervează blvd. Eroilor. Acolo prind prima bucată de pistă ce duce la facultate. Acolo e pietonala fițelor. Și ce mai fițe.

 

Pe Eroilor oamenii merg pe pista de bicicliști, divele merg pe pista de bicicliști, baștanii merg pe pista de bicicliști, babalâcii merg pe pista de bicicliști, doar bicicliștii nu mai merg pe pista de bicicliști. Motivul e evident. Și când mai prind pista liberă o iau la încercare, și dă-i din pedale, și dă-i…până îmi sare în față o țoapă pe 10+ toc ce își miscă fundul exact pe mijlocul pistei. Și pun frână. Atunci îmi vine să dau cling cling și să îi spun: “Ce faci pisi? Ți-ai atașat roți?”

 

Mai sunt si trecerile de pietoni cu pistă lângă…bineînțeles că minunații noștri șoferi se opresc chiar în fața zebrei, adică pe pistele de bicicliști. Ocolește-i și cum? Uneori îmi vine să mă duc aproape de ei până le ating mașina cu pedala, în special când încerc să trec strada pe pistă și ei aproape că dau peste mine.

 

Cu această postare particip la concursul organizat de Blogal Initiative și Ciclism Sibiu.

 

 

PS : despre fascinația pe care mi-a strârnit-o piața de vechituri voi vorbi într-o postare viitoare

Te-a umezit postul? Dă un share mic!

Comments 3

  • nu știam că ai botezat-o Villma, îi vine numele de minune!! toată gașca de la teatru o adoră, u know it:)
    I feel u la partea cu oamenii care pășesc pe pistă, dar eu n-o să vă încurc ever! E un fel de principiu al meu…..”sunt nekta și nu merg pe pista bicicliștilor”. La modul pe bune.
    te pup, piticel! ture frumoase:*

  • ah, one more thing! e maximă asta: “Ce faci pisi? Ți-ai atașat roți?”
    :))))) u made my night

  • cea mai tare bicicleta ever…o ador
    <3<3

Leave a Reply

%d bloggers like this: