Despre lucruri noi

În seara asta am chef să scriu ceva, nu știu ce, orice, doar să scriu. Sunt după principiul că în viață toate se plătesc, începând de la cel mai insignifian lucru până la cea mai mare bucurie, pe toate le plătim, și apoi tot noi ne ridicăm răzvrătiți că ni se fac nedreptăți.

 

Mai am momente în care mă arde rău să mă răzbun, momente în care simt că îmi ies din minți și îmi vine să strâng pe cineva de gât deși sunt o fire destul de pașnică atunci când vine vorba de violență fizică, ei bine, de vreo câteva zile am abordat o noua tactică, cu gândul fiind la faptul că toate se plătesc. Pur și simplu ignor în loc să răspund, tocmai pentru că știu că îmi va veni și mie rândul la suferință , să-i spun așa.

 

Până la urma și durerea trebuie respectată, nu?  Nu poți să te bucur de durerea altcuiva, nu? E adevărat, momentele de aroganță și superioritate afișată sunt incomparabile, dar…pentru ce? Ca mai apoi să-ți plângi de milă cât de tare suferi tu? Atunci când ai aruncat cu cuvinte urâte și aveai o atitudine superioară, nu sufereai, nu? Posibil să existe persoane care să se simtă după postul ăsta, dar nu…nu e pentru voi, e doar pentru mine, și pentru momentele alea în care îmi vine să arunc cu noroi și apoi să-mi plâng de milă .

 

Am chef de o țigară și de un pahar cu vin roșu deși adevărul e că m-am cam lăsat de porcăriile astea, am chef să mă las pe spate în fotoliul meu roșu și să nu-mi pese…să fiu fericită în roșu sau mov.  Sunt într-o situație destul de delicată, dacă până sâmbătă nu se schimbă în bine o să încep să mă panichez, și o să fac urât, până atunci vreau o țigară, un pahar cu vin  și să mă pierd în ochi verzi.

 

PS : în poză sunt chiar eu

Te-a umezit postul? Dă un share mic!

Comments 2

Leave a Reply

%d bloggers like this: