Category «Fără categorie»

Capac pe capac

Prima dată a fost cutia. Apoi a apărut și anunțul. Se întâmpla acum o lună, locuiam în căminul 4 din Hașdeu, un loc destul de ciudat dar nu mai dubios și urât ca și căminul 6. Cum ziceam, acum o lună am văzut prima dată cutia, unu, două capace în ea…wtf? Apoi a apărut și …

Și înfrângerile pot fi frumoase

U Jolidon Cluj a pierdut cu 25 – 30 în fața handbalistelor de la Gyor în primul meci pe teren propriu din cadrul grupelor Ligii Campionilor. În fața celor aproximativ 3000 de spectatori prezenți în Sala Sporturilor “Horia Demian”, U Jolidon a încercat să țină piept tăvălugului maghiar, însă experiența și diferența de valoare și-au …

De revenire

Bun. A venit momentul adevărului, momentul ăla când postez după milioane de ani în care n-am scris nimic. S-o iau cu începutul. A trecut Bestfestul cu plusurile și minusurile lui(dar mai ales cu minusurile), a trecut și aventura mea pe ruta Cluj-Napoca – București Nord cu bilet fără loc. Au trecut toate și acum să …

Topday 2012

Am supraviețuit cu bine zilei de conferințe marca TopDay, am cunoscut oameni noi și am ajuns și întreagă la hotel. La mine va fi puțin mai ciudat să povestesc despre aceste evenimente pentru că spre deosebire de cei prezenți eu nici nu posed un magazin online, nici nu am cunoștințe avansate în domeniu și nici …

Am ajuns la Mârgu Tureș

Până la urmă am câștigat invitația Vip la TopDay despre care vorbeam zilele trecute, așa că mâine voi fi prezentă la conferința despre e-commerce de la Grand Hotel, Târgu Mureș. Am ajuns în frumosul oraș-reședință de judet undeva pe la 18 25, cu 34 de minute întârziere că nah, am călătorit cu trenul…și unul inter …

Traseul meu preferat din tur

Între 4 și 8 iulie, la Sibiu, are loc Turul Ciclist al orașului aflat la a II-a ediție. Competiția este împărțită în 5 etape de diferite lungimi și dificultăți. Din cele 5 etape, preferata mea nu este o etapă, este prologul, adică proba de start a turului, o probă de contratimp individual, lungă de 2.4 …

Decor de poveste

În seara asta am fost la expoziția de print și fotografii “Decor de Poveste” din Iulius Mall. Din păcate n-am reușit să ajung chiar la fix la eveniment, dar important e că într-un final am ajuns, și am avut ce să văd…într-adevăr un decor de poveste, fotografii foarte bune, fotografii de vânzare. Dada, fotografii de …

Pe bicicletă de la 3 ani

Merg pe bicicletă de la 3 ani. Am început pe o bicicletă ce avea roțile din cauciuc, fără cameră, scutura ca naiba, îi sărea mereu lanțul și eram nevoită s-o întorc cu roțile-n sus de fiecare dată. La 4 ani am primit un Pegas, abia la 5 ani am reușit să merg bine pe el. …

Japan Play Transylvania

Prima dată am aflat de Japan Play Transylvania marțea trecută când am văzut un sticker lipit pe stâlpul de la trecerea de pietoni din stația Someșul. În egoismul meu l-am luat și mi l-am lipit de sticla cu suc pe care o aveam în mână, însă ghinionul și aglomerația de pe 6 a făcut să …

Susțin citatemotivaționale.com la rbf

Singurul blogger sighișorean care contează și-a înscris proiectul în competiția RoBlogFest. Bogdan Anghelina, căci despre el vorbim, a ales ca anul acesta să nu se mai înscrie în concurs cu blogul personal ci să meargă pe segmentul de blog cultural cu citatemotivaționale.com, un portal unde vei găsi cele mai cunoscute dar și cele mai adevărate …