Bacul prin ochii unui elev

Și ăsta e doar un alt post despre Bacalaureat 2011. Un dezastru național, nu găsesc scuze, dar oricum, ăștia suntem. Mă număr printre cei care au promovat examenul, desigur, am avut și o portiță de scăpare, că n-am dat la matematică pentru că am fost profil de filo, dar….nici la noi n-a fost foarte ușor.

 

Bineînțeles, aflarea rezultatelor a general o isterie generală, atât în offline dar mai ales în online, unde lumea se lamentează în discuții care mai de care, gen “cât de ratată e generația asta”, “foarte bine a făcut Funeriu”, “cum naiba să iei 1.20?”.

 

Cum naiba să nu iei 1.20 când tu nu ai făcut liceul atunci când trebuia și te-a “mâncat” în partea dorsală să te măriți, să te apuci de lucru sau să pleci din țară, tot la lucru? Cum naiba să nu iei 1.20 cand tu faci liceul la frecvență redusă, mergi cu un referat, ai luat nota, ți se predă un pic, și apoi 3 luni înapoi la copiii tăi, înapoi în fabrica ta, înapoi în merțanul tău. Și uite așa se scurg de obicei 3 ani, poți să începi de unde vrei, dar cei mai mulți au făcut doar 10 clase. Eu una, refuz să cred că un elev care a fost la un liceu teoretic la zi, unde s-a făcut materia, nu știe să găsească un sinonim într-un nenorocit de text. Eu nu cred.

 

Mă enerveză aroganța voastră, a celor care ați dat bacul de vreo câtiva ani buni și acum veniți cu glume expirate…pai ieri(duminică), pe twitter, toată ziua s-a vorbit doar despre rata de promovabilitate la bac și cât de proști suntem. Totuși , ar trebui să se introducă o nouă metodă de testare a elevului, ar trebui ca să putem identifica capacitățile unui copil și să îl ghidam pe calea dreaptă (dacă e bun la matematica, poi lasă-l la mate-info nu-l pune să facă un profil de filologie, și invers), și să punem oameni-profesori, nu doar profesori.

 

Prima reacție a mea când mi-am aflat notele a fost un plâns nervos, deși eu nu plâng pentru note, aveam niste nervi…luasem 8.40 la geografie si nu-mi convenea, nu-mi convenea pentru toți cei 5 ani consecutivi în care am fost la olimpiada județeană de geografie, nu-mi convenea pentru locul 3 pe care îl ocupasem anul trecut. Cumva am adormit și când m-am trezit am văzut altfel lucrurile, însă tot eram hotărâtă să depun contestație. Când am văzut ce e în jurul meu, că din 184 câți am dat bacul doar 84 am promovat, iar eu eram a 8-a din școală, am zis că mai bine o las balta. Din 30 câți am fost în clasă, a picat doar unul, iar unul a fost dat afară din examen. Am fost la 4 sutimi de a da de baut, asa ca sorry pentru cei care si-au facut sperante ca se imbata din banii mei.

 

Și da, mă plâng de subiecte, mă plâng, pentru că au fost ambigue, mă plâng, de geografie în principiu.

 

Și acum să ne lăudam puțin cu rezultatele din coaja mea de oraș :

 

– Grup Școlar “Lucian Blaga” Reghin, înscriși – 184, promovați – 84, cea mai mare notă – 9.83

– Grup Școlar “Petru Maior” Reghin, înscriși – 187, promovați – 123, cea mai mare notă – 9.56

– Grup Școlar “Ioan Bojor” Reghin, înscriși – 118, promovați – 12, cea mai mare notă – 7.90

– Liceul Teoretic “Eugen Nicoara” Reghin(Laurenția, seral), înscriși – 195, promovați – 4, cea mai mare notă – 8.10

 

PS : pe facebook s-a creat chiar un eveniment cu numele “Am luat Bacul”…oare cati din cei ce au dat attending l-au si luat?

 

PPS : îmi tremură genunchii pentru facultă

 

Te-a umezit postul? Dă un share mic!

Comments 22

  • Chestia asta cu bacul e un subiect care trezeste ingamfarea din unii si frustrarea din altii si nu cred ca merita dezbatuta.

    Totusi, nu cred ca e ok sa renunti la contestatii pentru ca o marire de nota (daca esti sigur ca ea poate sa existe) iti va mari si tie media. Mai mult, nu stii niciodata cum se invarte roata si se reinventeaza invatamantul si vei avea nevoie de acei 4 sutimi din nou.

    Mai gandeste-te! 🙂

  • Cei din anii trecuti normal ca rad de cei de acum, ca na ei doar au putut sa faca si sa invarata in asa fel incat sa termine cu note de 9 si ceva cand habar aveau ce era cu ei si mai ales cand tu intr-un semestru abea te tii sa nu ramai corigent vii dupa cu cu 9-10. Deci cam asta e in Romania. Cei prosti rad de cei destepti care din pacate nu au avut norocul lor. Stupid!

  • P.S. Felicitari pentru promoivare:>.

    • Merci…oricum luam bacul, doar ca aveam nevoie de medie peste 9 ,10 ca sa intru la buget la jurnalism, dar…nu disper, anul asta va fi mai putina concurenta

  • Uhm, eu rămân la ideea mea că dacă vrei să înveţi, poţi şi singur. Că până la urmă profesorul are mai mult rolul de a te ghida, îndruma, uneori de a-ţi explica. Că până la urmă, ce-ţi predă proful este şi în carte. Aşa că dacă un elev e preocupat de viitorul său, învaţă singur dacă vede că proful nu-l ajută, sau îşi schimbă şcoala dacă are această posibilitate. Şi nu, nu-mi pot explica de ce note jenante…Că dacă erau la mate, mai ziceam, dar sunt la română. Româna pe care o vorbeşti zi de zi. Era aproape imposibil să nu poţi să fii capabil să scrii ceva la subiectul 3, dacă ai citit măcar o dată comentariul. Nu m-am uitat la ce note au fost, am ascultat doar la ştiri. Nu mă interesează notele altora, m-au interesat ale mele…Dar totuşi? Nu există nu pot, ci nu vreau, corect?

    • Pe mine ma dor notele mele pentru ca sunt de un egoism exagerat, dar sunt de acord cu tine….o data sa citesti comentariul si tot ramane ceva.

  • Sa speram ca lucrurile o sa iasa asa cum vrei:D

  • Hmmm mare dreptate ai…si eu am luat bacul, cu 8,73.Dezamagita? Foarte tare. La geografie mi s-a parut foarte usor si marea majoritate a cunostintelor le aveam de la examenul de capacitate din 2007,deci nu a trebuit sa repet prea mult, insa matematica … nu sunt facuta pentru asa ceva … aici am dat-o in bara si am distrus frumusete de medie… noroc de cei ce au dat la Istorie sau alta materie. Imi pare sincer rau pentru cei care au picat…unii pentru ca nu au invatat, atii pentru ca nu sunt buni la mate/la romana/pur si simplu nu pot toci o blestemata de lectie …

  • Din start vreau sa o spun ca nu am avut nicio treaba cu matematica nici in gimnaziu, cu atat mai putin in liceu, alegandu-mi sa fac ceva in profil uman, unde matematica se facea pana in clasa a10a. M-am gandit si la viitor atunci cand a trebuit sa merg la liceu, cum sa ma duc eu pe profil real, cand nu stiu bob de matematica. Cand iti alegi liceul, profilul trebuie sa o faci cu cap, gandindu-te si ce va urma pe viitor. Multi aleg asa la vrajeala cum se spune si nu as vrea sa ma laud prin ce am zis mai sus, dar chiar asa este…iar in clasa a-12-a cand dau bac-ul se trezesc ca “eu nu stiu nimic la mate nu am nicio treaba cu ea”. Pai nu trebuia sa fi stiut asta deja?
    In ceea ce priveste subiectele de anul asta (am dat bacul acum 2 ani) pot sa spun ca nu mi s-au parut intr-atat de grele pe cat se zice si vreau sa ma refer la partea de uman. Dar am curaj sa pariez cu oricine ca daca ministrul Funeriu ar da bac-ul la oricare dintre materiile ce se sustin, nu ar face fata. Ba chiar il suspectez ca ar incerca sa se foloseasca de anumite tertipuri prin care sa ii se sufle, doar are experienta (poate ai vazut si tu situatia de anul trecut cand dupa bacul din 2010 sau inaintea lui nu mai tin minte exact, i se sufla ceea ce trebuie sa spuna de catre secretarul de stat Oana Badea). Lucrul asta e o mica parte din cabalcada de greseli facute de acest ministru jalnic. Fata invatamantului nu are cum sa se schimbe intr-un an, doi sau trei, ci pe o perioada mai indelungata, dar acum bineinteles ca ministrul se va bate cu pumnul in piept si va spune “da eu am facut reforma”. Nu, nu asa ceva nu are cum sa se intample, iar cine ar crede spusele astea ar fi foarte naiv. Dupa parerea mea daca ar dori cu adevarat sa se faca o reforma, ar trebui sa vina un ministru competent care sa se priceapa la aplicarea acestora, dar in cu totul alt context, nu in cel in care ne aflam (cu actualul presedinte etc). Multe ar fi de spus aici, dar asta ar insemna sa fie umplute multe pagini. Si totusi daca ar face cineva reforma de care se vorbeste, dupa parerea mea abia copiii care sunt in clasa a-7-a acum ar putea sa spere la ceva mai bun la bac-ul pe care l-ar da peste 5 ani, in timp s-ar vedea asa ceva.
    Totusi la cat de multi elevi nu au luat bac-ul anul asta, nu e nicio mirare, intrucat asa cum e si ministrul asa sunt si marea majoritate a elevilor, desigur cu acest procent de 44,47% care a promovat.
    Oricum, bravo!!

  • Felicitari! Si mult succes mai departe! Scrii foarte bine, ce vrei sa te faci? Cred ca ai putea deveni un jurnalist bun!

  • Felicitari! Mergi la jurnalism…

  • Scrii foarte frumos, felicitari!
    La ce facultate mergi?

  • LE: si am zis ca mai intai citesc comentariile.

  • Felicitari pentru rezultat si bafta in continuare cu jurnalismul. Nu te lasa descurajata de ce citesti in presa si vezi la televizor, sincer nu-mi dau seama daca e vorba de o manipulare ieftina sau pur si simplu prostie. Ca tine sunt si suntem (am dat bacul acum 2 ani) foarte multi in tara asta, trebuie sa ne gasim unii pe altii si sa luptam pentru ca avem o datorie daca parintii nostri au murit la revolutie, noi trebuie sa producem o schimbare reala in bine prin gandirea si mentalitatea noastra. Inca o data felicitari pentru rezultat, chiar daca nu dai de baut, sper ca ai chefuit din greu pentru ca merit.

  • Invatati cat mai bine si nu mai folositi cuvinte ca de exemplu na asa
    cum procedeaza Ioana Zix. Este cel mai oribil cuvant!

  • Nu inteleg cum la unele scoli unii copii pot sa ia note atlpecabice la BAC si alte licee nu. M-am uitat de curiozitate la liceele vocationale: de arte: desen,muzica,arhitectura,sport si teologie. Note foarte mici,dezastru ! Cei de la teologie ar trebui sa fie mai linistiti,mai cuminti,silitori,educati etc.. Dar de unde ?! M-am uitat pe profilele de Facebook de la diversi elevi de la liceele teologice,in rubricile legate de preferinte gaseai filme pline de violenta,muzica de acelasi gen (Parazitii de exemplu),prezervative de un anumit gen si multe altele No,poate ce am spus nu prea are mare relevanta cu subiectul articolului dar continuarea comentariului meu va face o legatura intre prima parte si a doua parte. No,daca cei de la liceele industriale (care cam stim ce comportamente au si in ce vestimentatie merg la scoala) au note atat de mici atunci cum cei de la liceele vocationale au note la fel de mici ?! Ciudat,nu ?! Liceul de muzica din Brasov nu se poate compara cu Hidro (Transilvania acum),dar de ce sunt cam aceleasi note ?! Cum oare cei din Unirea pot sa ia note bune la examene iar ceilalti nu ?! Acest procent e atat de mic si pentru ca probele orale nu se mai iau in considerare la calcului mediei de la examenul de Bacalaureat. Inainte se calcula nota de la romana oral,o limba straina oral si desigur educatia fizica proba practica la care toti redusii mintal luau 10 iar la probele unde necesita folosirea unei parti atrofiate din corpul lor respectiv creierul luau 4 maximum 5. Acum as fi curios cati oare dintre acei absolventi mai comenteaza de elevii de acum. De exemplu daca un individ avea 10 la romana oral,10 la o limba straina oral si 10 la sport si inca 3 de 5 (ca erau 6 probe in total inainte) avea media asigurata deja de cel putin 7. E corect ?! Eu am dat anul trecut BAC-ul si la cele 3 probe am avut media peste 8,dar a fost munca mea,fara meditatii sau spagi. Profesorii mei nu au cerut niciodata spaga si am terminat la Unirea. Nici la examen pe care l-am dat la Saguna nu ni s-au cerut bani si nici n-am putut colabora,nu stiu daca altii au dat bani pentru diverse servicii,e problema lor,ei sunt de vina ci nu cei care cer. Pe principiul: prost e ala care da,nu ala care cere. Asadar,cei care sunt vinovati ca au note asa de mici la BAC sunt ELEVII si PARINTII lor care i-au educat in asa maniera incat: sa li se rupa de orice ! PROFESORII vin la scoala cu autobuzul,in frig,in ploaie iar unii elevi vin cu AUDI,BMW etc. Cati elevi mai invata oare in Romania ? Si mass-media e de vina pentru calitatea tot mai proasta a elevilor. De la muzica difuzata la radio plina de mesaje obscene (pentru cei care cunosc limba engleza,nu pentru Inna),de la filmele difuzate la emisiunile pline de personaje gen: Bote si Bianca,Nikita,Naomi,Guta,Salam etc ohoo.. cate nume celebre ale culturii romanesti Singura sansa ca doar cei mai buni sa absolve liceul si facultatea este ca profesorii sa noteze mai drastic (de exemplu: la 3 greseli de exprimare sa se acorde nota 2) si la admitere in liceu sa nu mai fie asa de usoara si sa nu includa media din clasele 5-8. Apropo,voi ce note ati obtinut la BAC ?!

Leave a Reply

%d bloggers like this: